M-am ars.
Cerul s-a pătat cu amintirile noastre
44 de zile curge sângele neîncetat
și te-am rugat să nu-l mai crăpi
de atâtea ori când te gândești la mine.

Èšipetele l-au golit.
Suflete călătoare îl bâjbâiau dintr-o parte în alta
până când au stins Steaua Polară.

O, da!
Steaua Polară
dublă invocație
când psalmii se destramă
și ruga se ridică
dar nu mai ai vocația
să-ți ții mâinile împreunate spre ea
să crezi că acolo și-a găsit refugiu
ultimul pelerin al lui noiembrie.

Și dacă Polara nu mai ascunde în peșteri
decât sihaștri în rugăciune
cu mâinile pătate de dragoste pentru pământ
din dragoste pentru cuvântul pe care nu l-au mai rostit
pentru apa pe care n-au mai mers
pentru focul care nu mai e iubire
pentru vântul care nu mai e lumină
atunci ce mai rămâne
decât să-ți pătezi și tu mâinile
de pământ
și să te rogi în întuneric?