Seara se așterne
ca o eșarfă de mătase.
Lumina curge pe umerii tăi
în dâre de miere și vin roșu.
Vorbele plutesc leneÈ™,
cu sensuri care se topesc printre priviri.
Îmi zâmbești cu un colț de taină,
ca și cum ști deja că voi ceda.
Pe pielea ta mirosind a lavandă
promisiuni scrise cu vârful limbii.
Degetele,
învață topografia dorinței.
Nimic nu e în grabă.
Poate doar respirația,
tăcerea dintre atingeri
sau clipa în care s-a risipit distanța.
Și-atunci înțeleg:
nu joci pentru victorie,
ci pentru arta de a câștiga jocul iubirii
iar pentru mine,
este cel mai frumos pariu pierdut.