poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ acestui tânăr ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-08-25 | | I. Am desenat cu creta o groapă în noapte, m-am așezat în ea ca într-un scaun rupt de pe peronul părăsit al libertății și mi-am înfundat picioarele în țărâna cerului. Era rece, cumva prea rece pentru atâta lumină. Am înțeles că raiul are pardoseala fără căldură și că sfinții își trag peste tălpi ciorapi grei de lână. II. În jurul meu roiuri de stele second-hand, care nu mai încăpeau prin galaxii, făceau coadă la magazinul cosmic de resturi. „Trei orbite spiralate la preț de una” licărea un banner peste un cluster galactic. Eu ceream retur pentru genunchii juliți, iar la casă mi-au spus că vin la pachet cu amintiri refuzate ca fiind neautentice. III. Atunci îmi veniseră în minte cuvintele tatălui: spunea mereu că pământul e rotund numai pentru că nimeni nu-i plătește întreținerea. Acum, de sub cer, vedeam oamenii cum se agită ca niște rozătoare printr-o sferă galbenă. Dacă scuturam din picioare, pica peste ei câte-un bulgăre de întuneric, iar ei îl strângeau la piept ca pe o inimă de rezervă. IV. Mă întrebam dacă să rămân acolo. Dar cerul era inodor. Nici ozonul nu-l simțeam, nici fumul orbitelor arse. Era un frig care tindea spre absolut. Am început să fredonez un cântec de leagăn, iar constelațiile m-au certat că muzica e prea tare după miezul nopții. Mi-au trimis o petiție semnată digital: „Mai încet, te rog, că vrem să murim în liniște.” V. Când am scos picioarele din țărâna cerului am simțit că nu erau reci. Erаu două lopeți înfipte în mine, n-au săpat nimic, doar aruncau țărâna din care s-a făcut Adam peste alte planete. Am privit cum bolovani se rostogoleau în abis și acolo unde cădeau, se ridicau alte grădini, alte Eve, alți șerpi sleiți de a repeta aceeași ispită. Poate raiul nu are o singură intrare, ci milioane de uși improvizate în univers. VI. Am rămas cu goluri în tălpi, iar prin ele curgea liniștea, de parcă Dumnezeu își încerca din nou mâna folosind resturile de la prima creație. Unde s-a refugiat Dumnezeu după ce a stins lumina? De ce întrerupătorul nu mai primește energia pleromei — a falimentat, oare, furnizorul divin? Câte lumi a închis cu cod de acces în seiful prăfuit din podul eternității? Câte picături de transpirație după geneză au deschis găuri negre în țesutul vidului? Câte supernove au explodat, și câte s-au prăbușit în colapsuri fără memorie? Dacă tot universul nu e decât un ceas mecanic care să-l trezească dimineața după Opus Dei, atunci de unde a sărit roata samsarei, și cine o mai întoarce când El adoarme din nou? Și ce se întâmplă cu îngerii evadați din negrele tenebre, în momentul când Enoh, din întâmplare, a vărsat căldarea cu var, venit să vopsească granițele păcatului divin?
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate