Nu pot ca să mai scriu niciun cuvânt despre iubire,
otrava, pe care ai lăsat-o-n mine,
s-a impregnat
ca umbra lăsată de iad,
peste întreaga-mi fire
și ard, mocnit,
tot așteptând ca să fiu izbăvit,
storcând din sânge lacrimi,
care s-au coclit,
rugându-mă de înger să te scoată
din suflet și din trup,
precum apa din piatră,
să fac alt legământ cu el,
care să mă ajute ca să sper
că într-o zi
voi putea iubi iar,
înlocuindu-te ca pe-un coșmar
cu-un vis frumos
în care să adorm,
să nu mă mai trezesc,
sau cu orice din acest univers