nu-ți fie teamă,

de semne nu se cojește universul,

doar n-o să rămânem sclavii

unei mirări perpetue

printre lucrurile ce-au încetat să doară,

în vreme ce se ascute tot mai mult

securea timpului.

păstrează, măcar pentru mine,

tăcerile adânci și pline de-nțelesuri,

vocea alinătoare de doruri,

în care se frâng

semnele alunecării în timp.

nu-ți fie teamă,

privește cum, dincolo de coajă,

pulsează un miez

asemenea mie,

asemenea ție,

împreună cu întreaga memorie

a lucrurilor nesupuse risipirii.