Iubindu-te, parc-am omis să-ți spun, iubita mea,
clăbucul de săpun îți face fața mai
prietenoasă
păcat de teoriile ce nu te lasă
a-l folosi
mai des, cum se cuvine pH-ul bazic chiar îți vine
bine.
Sprânceana ta, când lin se arcuiește, pare o frază
care se-ndoiește. Genele-ți lungi, dar sceptice-n
esență, clipesc ușor a castă
abstinență.
Iar sânii mici, cuminți și rezonabili, se sprijină pe coaste -
acceptabili.
Nu spun că m-au vrăjit, dar într-un fel,
mi-au dat ideea unui crez
fidel.
De-s asimetrici, n-au nimic strident par două gânduri puse
în procent.
Nu cer nimic, dar parc-argumentează
o simetrie ce se re-
negociază.
Nu-i Euclid de faţă ca să-ţi spună că-n glezna ta, poetic
se adună
o linie curbată,
dar nebună, o logică severă,
aplicată,
cu o rotire fină,
calculată. Mi-e drag genunchiul stâng,
căci e tăcut,
un semn de liniște ce n-a trecut, iar dreptul, mai ales când stă
‘n răsfăț, jucându-se de-anvățul
cu dezvăț.
Ți-e coapsa umbră caldă, dulce oarecum,
ca dâra de parfum rămasă
pe costum.
Iar când îți pui elasticul în păr,
în tâmplă-ți bate-un puls
de adevăr. Și-aș vrea să-ți spun: n-a fost nimic
profund – doar am privit obrazul tău
rotund, și-am vrut să nu omit din nou
să-ți spun
iubita mea, clăbucul de săpun.