O vreme,
atingerile ne-au fost siameze ,
nu mai știam cine respiră pentru cine,
și cine își dorește mai mult
visul celuilalt să-l foreze...
Cu nonșalanță, uitai
umbrela emancipată,
în barul ăla cu oglinzi sodomizate de timp
și murdare,
unde aveau în meniu plictiseli
mai mereu legendare,
Apoi, ajungeam acasă,
inevitabil căsăpiți de stropii
de ploaie eminamente turbată.
Dragostea era pe atunci o incurabilă boală,
o luam în fiecare noapte
unul de la celălalt, cu drag,
Promiteam:-O să-ți cant serenade,
până când dorul va ajunge un venerabil moșneag!
De mână. Parcul. Zorii aceia șomeri,
tu erai deja alta, cu ochii agățați de copaci ,
iar eu încă mă țineam de umbra ta minunată de ieri,
și numărăm pe degete
turme sfinte de draci...
La subsolul unui bloc reabilitat termic,
fără pată,
astăzi, zace-ngropată
la patru ace,
dragostea noastră,
cândva minunată...
Mai vreau doar să știi că,
aseară
în vitrina unei librarii
unde se vând merdenele,
donșoară,
am observat cărțile tale preferate,
căzute toate,
una peste alta,
pe podea,
cum noi, odinioară,
n'est-ce pas?