În trupul greu al unei națiuni tăcute,
cu vene de oțel și sânge închegat,
bate un ceas stricat de atâtea șoapte vândute,
un ceas în care libertatea s-a înnodat.

Rațiunea – flacără vie sub gheață –
strigă în beciuri de minți uniformizate,
dar vocile-i sparte sunt doar o prefață
în cartea scrisă cu mâini manipulate.

Se nasc profeți din umbre de ecran,
cu chipuri netede, dar ochi de abis,
ne spun cum să visăm, cum să murim elegant,
cum să iubim spaima și lanțul închis.

Inhibarea devine virtute supremă,
tăcerea – semn al unei morale înalte,
ne învață că frica e noua emblemă
și gândul liber, o crimă fără iertare.

Noi nu suntem paie pe valul istoriei,
suntem scânteia ce-nfruntă durerea,
rațiunea sfidând glorificarea nimicului,
suntem libertatea redobândind puterea.

Ridică-te, Națiune! Nu mai cere voie!
Fii cutremur în câmpul gândirii strâmte,
căci viitorul nu se scrie cu teroare,
ci cu sânge curajos și idei înfrânte.