în jale-i salcâmul
frunza și-o plânge
joagăr de gheață mușcă din el
și vântul scrâşnind
din scoarţă-i sfărâmă

un urlet se-aruncă
turbat către-o stâncă
și crește în sine ca un ecou
din gheara durerii
corbul se desprinde cu greu

adâncul devine
tot mai adânc
prăpastie fără de fund
rănile noastre-s una în alta
și sapă în noi cicatrici

ne ținem de mână și iarăși urmăm
fluturii în unicul zbor
pe drumul iubirii de-o zi
sperând
s-o regăsim și pe-a noastră