Boschetărește inima frigidă
Pe moroganul trupului muriu,
Uitării îi mai pun un bigudiu,
Și aerul pe carne-mi stă, omidă.

Al plictiselii stoic lefegiu,
Proscris de-mbrățișarea ta, felidă,
Contorizez secunda insipidă
Ce șchioapătă spre rostul meu zbanghiu.

Serafic, îmi contemplu năruirea,
Aplaudat de liniștea barocă,
Mi-s martore în gând o sinecdocă
Și umbra ta cu robă și cu tocă;

Ți-am pus în racla beznelor privirea,
De când, zâmbind, mi-ai ologit iubirea!