se va scurta drumul de nimeni păşit
cu fiecare zi tot mai aproape
deşirându-se
în urma sa lăsând
firul deznădejdiilor

privirile nu vor răzbate
dincolo de perdele
mătăsuri ţesute din stropii de ploaie
s-ascundă singurătatea celui pe care
n-are cine să-l ţină de mână

frunza se va așterne pe cărare
alinare pe fruntea suferindului
ce-n agonie se vede cu tălpile goale
alergând

noaptea despletită
îi va însăila rănile
din el să nu zboare
pasărea albă cu oasele frânte