Văzând pe om, îl duc în zări pe sânge
Că doruri de departe-i stau aproape,
Chiar de-n privire are răni mioape
Distanţa ochii minţii nu-i înfrânge.

Corăbii curg pe ale nopţii ape
Şi sunt doar stele în carnări nătânge
Sisific munte piatra lui îşi plânge
De prin o zodie-a zadar să scape.

Venea adesea ploaie, cer ce-astupă
Şi luna printre nori în slăvi valsa,
Eu beau scrisori din amintirii cupă.

Era Divin cu dragoste a sa,
În şcoli profesori cu poveţi se-ocupă
Dar fără ca zidire a lăsa.