I.
seara pun la capătul patului poeme pe care nu le-am scris dimineața le găsesc scoase la imprimantă de parcă cineva vine și mă conectează la circuitul sanguin al unui d-zeu speriat că sunt bântuit de stafii de câteva nopți și mai bine am început să pândesc furul ce vine noaptea tiptil și ca să nu adorm mi-am pus săgeți sub gene iar din când în când ies afară din mine și mă sun la interfon

II.
cineva tot sună la interfon doar ca să mă întrebe dacă știu unde e centrul pământului locul unde iarba e veșnic albastră și unde zumzetul greierilor se confundă cu o doină trăgănată din banat acolo mere de aur afli în roua din iarbă și pe umeri îți ninge cu pene de serafim i-am spus necunoscutului să-și vadă de drum căci nu e nimeni acasă doar un daimon păgân care lucrează la calculator și scoate la imprimantă harta norilor cu tărâmuri ascunse unde oamenii se mută cu tot cu păsări ploi și iubiri

III.
la capătul țarinii bunica întinde pe iarba albastră un ștergar cu colaci aburinzi bunicul scoate brifta lui de honved și face semnul crucii șoptind să fie de pomana celor vii la cina cea de taină vine și daimonul care trăiește cu perfuzii în mine acum e bătrân și stingher din cei 30 de arginți cu care viața l-a plătit să mă trădeze nu i-au mai rămas decât 2 bănuți de pus pe pleope semn că morții încă trăiesc în cei vii