I.
seara pun la capătul patului poemele pe care încă nu le-am scris dimineața le găsesc tipărite la imprimantă de parcă cineva pescuiește noaptea prin venele mele cuvinte ce comunică cu circuitul sanguin al lui d-zeu speriat că sunt bântuit de stafii m-am pus să pândesc furul ce vine noaptea tiptil și de frică să nu adorm săgeți mi-am pus la tâmple iar din când în când ies afară din mine și mă sun la interfon

II.
de ceva vreme încoace cineva tot sună la interfon și mă întreabă încotro e centrul pământului locul unde iarba e veșnic albastră și unde zumzetul greierilor se confundă cu o doină din banat acolo mere de aur afli în roua din iarbă și pe umeri ninge cu pene de serafimi i-am tot spus că nu e nimeni acasă doar un demon păgân ce lucrează la calculator imprimă hărți cu tărâmuri ascunse unde oamenii se mută cu tot cu păsări ploi și iubiri

III.
la capătul țarinii bunica întinde pe iarba albastră un ștergar cu colaci aburinzi bunicul scoate brifta lui de honved și face semnul crucii șoptind să fie de pomană celor vii la cina cea de taină sosește și demonul care trăiește cu perfuzii în mine acum e bătrân și stingher din cei 30 de arginți cu care viața l-a plătit să mă trădeze nu i-au mai rămas decât 2 bănuți de pus pe pleope semn că morții încă trăiesc în cei vii