Eu m-am născut în ziua de ieri.
De atunci mă împăunez cu tăceri
Ca un faun cu imaculate și alambicate
Întinderi devorând nesfârșiri de învieri.

De ieri în ființa mea cresc
Și tot de atunci mie mă risipesc
Ca fântâna din care ciuturi scot apă
Spre a adăpa adâncul din lumea cealaltă.

Acolo unde am fost și nu sunt.
Urma pasului întinsă peste pământ
Ca orizontul din care lumina se-întinde
Generând calea ce o calcă devenind înainte.

Ieri de mâine și ieri de apoi gol
De fiecare spațiu extern și interior
În care, frământate dimensiunile mele,
Dospite, nasc întunericului lumini din ele.