mă gândesc la sărutul tău ca la o pungă transparentă pe cap pe care mi-o leg de gât
mă gândesc la cum termitele mestecă zgomotos, cu migrene din ființa ta
când ești singur...
mă gândesc la ochii tăi care devin tot mai îngropați cu fiecare vers
la cum sugi cu scârbă aerul din țigară și îl scuipi iubire

mă gândesc
ca as vrea sa muști din mine ca din pernă ori de câte ori urli în suferință
că noaptea există și e atât de dureroasă pentru că ai mâzgălit-o tu toata viața cu un pix negru pe un caiet imens
că nu o să îmi treacă niciodată iedera plantată de tine în mine
care mângâie neîncetat mai dulce decât moartea
mă gândesc cum îmi pun mii de cătușe și mă zbat să ies din ele și țip la tine cât de mult îmi e frică să te iubesc și de acolo te sărut te trăiesc te posed
mă gândesc cât de mult îmi vine să vomit pentru cât sirop poate lăsa în pat iubirea mea pentru tine
apoi mă gândesc la sângele tău invizibil care se târaște după tine și în el tremură câte o femeie cu ochii absenți

mă gândesc, tu nu înțelegi

cum te-aș culege pe scoică împrumutată de la lună
să te cresc ca o mama ca o iubita ca o soră
și să devii pe rând
mănunchi de perle
apoi diamant