În umbra nopții mă pierd și-ncet dispar
Eu, simplu visător de carieră,
Cuvintele nespuse-au gust amar,
Ecoul lor e doar o barieră.

Te caut printre boabele de rouă
Culcat cu capu-n poala dimineții,
Zâmbesc, gândind că astăzi o să plouă
Și-am să mă-ascund sub streașina tristeții.

Cu fiecare clipă ce apune
Simt cum apune-n mine o speranță
E prea târziu acum să-ți mai pot spune
Ce simt, pare lipsit de relevanță.

Privirea ta, de prea mult timp străină,
E un far stins pe-o mare zbuciumată,
De-acum numai furtuna o să vină,
De stânci să mă izbească înc-o dată.

Și dacă timpul înapoi l-aș da
Să schimb vreun vers, vreun gest minor, vreo clipă,
Ar fi un nou prilej de-a constata
Că dragostea a fost doar o risipă.

În umbra nopții este doar tăcere
Tăcerea inimii când vrea să urle
Tăcerea unui dor, sorbind durere
Și-atunci eu tac, cu trambițe și surle!