Cu secera de fier am tăiat stropi de ploaie.
Mânerul mâna dreaptă îl strângea insistent.

În palma stângă, cu ale cărei degete betegeam
Trupul lor cristalin cu luciri de rubin,
Adunam nouri cu miros de sulfină.

Umbrele orizontului se rostogoleau de-a lungul
Spiralei din care alcătuiam risipirea în care umblam.

Gestul meu, migrator, desființa din ființa lor golul
Unde toate căderile întâlnite din cer prefăceau
Fondatoare adâncuri ce-mi deveneau zborul.

Fiecărui strop de ploaie i se desprindeau
Pieile ce sângerau întinderi, înveliri cărora
Le explodau la subsiori ramurile înmugurind
Precum coroane de sfinți din spini de argint.