spunem mereu că suntem în căutarea iubirii
fără să ne dăm seama că
a căuta ceva în afara noastră înseamnă
a căuta ceva ce n-avem
în noi,

oamenii, suntem o poveste în continuă mișcare
și nu înțelegem dacă povestea e în lăuntru
sau în afara noastră și credem că pulsul
e doar în noi,

oamenii, fără să-l auzim în afara noastră
ca o muzică a ciocnirilor, a tuturor pulsurilor
intrate în contact
cu noi,

oamenii, mereu pe un drum al cărui capăt
nevăzut se termină într-un munte,
un munte pe care îl urcăm pas cu pas și
cînd îi cucerim vîrful
ne cucerim pe noi,

oamenii, atît de egoiști, nici măcar nu
ne iubim pe noi înșine, am uitat
să murim zilnic, puțin,
pentru noi,

oamenii, dar murim curajoși
pentru alții, noi
oamenii,

am uitat să ridicăm un deget în aer
să atingem cerul, am uitat
să lipim urechea de pămînt să ascultăm
pașii care se apropie, pașii care se îndepărtează
pașii noștri într-o poveste în care noi,

oamenii, nu am înțeles umanitatea
asemenea moleculelor dintr-un pahar cu vin
una lîngă alta, strîns legate și așa
vinul, sticla paharului, beția și noi,
oamenii.