poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 427 .



șotron
poezie [ ]
colaj

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ani ]

2024-04-08  |     | 



zilele babei au trecut ca un fum;
zâmbind mulțumită,
vânzătoarea de ghiocei
strânge în pumnu-i firav
câțiva bănișori...
nu e nimic scris
în vechile cronici despre-ndrăgostiții,
care se plimbă pe cheiul pustiu,
mână-n mână.

umbrele plopilor adâncesc zarea;
vântul anină amintiri în
copacii-nmuguriți;
nu e nimic scris în jurnalul familiei,
despre speranța bătrânului solitar,
de a găsi o scrisoare-n
cutia poștală.

timpul nivelează pornirile,
estompează cearcănele,
conul de pin se deschide încet-încet,
revărsând semințele cunoașterii.
în palmă,
nu e nimic scris
despre tine.

2
pisica-i aruncată peste gard;
teroriștii-s vânați de hingheri;
în orchestră,
alămurile-au amuțit...
sunetul strident al unui corn
hăituiește vânatul.

apusul cade, ca o pelerină de-oțel,
peste livada de vișini;
pentru a avea un vis,
Hybris numără victoriile pierdute;
fără să lezeze pactul ecologic, de poluare zero,
Reza Aslan încearcă să mănânce
creiere umane.

la masa de șah,
se reconfigurează piețele de desfacere;
sub bagheta lui Polemos,
singura soluție de pace
e permanetizarea conflictului.
seară răcoroasă cu lună plină,
învață să citești printre rânduri!

3
o altă civilizație se perindă
în fața oglinzilor;
încă nu s-a schimbat rufăria de pat
cearceafurile-s încă pătate de
infamia și lașitatea revoluționarilor;
marele chestor-organizator de spectacole,
pășește solemn
printre cadavre.

și-n această poveste distopică,
așa, ca printr-o vrajă,
Dumnezeu-făcătorul cerului și al pământului
a fost șters din memoria colectivă.
dezrădăcinați, oamenii trăiesc în suburbii mizere,
înconjurate de ziduri, ori
de șanțuri minate.

la răscrucea marilor vânturi
din est și din vest,
uneltirile descumpănesc răsăriturile;
comploturile adâncesc a ochiului arcadă.
taxe pe aer, pe apă, pe zborul lin
al păsărilor,
în numele bunăstării și înțelegerii între
popoare.

4
e seară și iar dimineață...
te miri
cum vor să aducă orice suflare de viață
sub călcâiul dorinței lor.
vor să zidească o altă lume mai bună:
pe libertatea neîngrădită a viciilor,
pe cruzime
și pe frică.

cei care-au trăit în comunism,
își amintesc,
desigur, că :" Partidul era-n toate..."
acum s-a trecut la alt nivel al jocului,
în care frontierele națiunilor s-au dizolvat,
iar simțământul de iubire de patrie
a pierit.

5
cerul stacojiu,
parcă, și-a spălat
tâmplele cu propriul sânge;
un "11 septembrie al muzicii rock"
într-un dans rotativ,
marchează trecerea timpului...
și-n acest balans hipnotic,
nu te teme de nimic....

războiu-și-ntinde tentaculele-
asemenea organismulului 46-b,
peste zbuciumul mării.
-e bun pentru afaceri, a spus cerșetorul;
-decide destinele oamenilor, a murmurat bătrânul olog;
-să nu uitați, a spus orbul,
în spatele lui e cel care controlează
portofelul președintelui.

deschisă-i
poarta lui Ianus;
eliberate-n sânge,
cele nouăsprezece proteine-
ale șarpelui king-cobra,
activează simbiotul arhonic, demonic.
chemarea clopotului la sfânta liturghie
risipește teama și panica.

6
mai departe,
acolo unde strigătul pițigoiului
sfredelește versantul fricii,
urcând treaptă cu treaptă,
conectați între ei,
oamenii au înțeles legea lui Unu.

drumul se termină dincolo de nori;
vocea scriitorului- purtând limpezimea izvorului,
deschide o nouă perspectivă,
prin ușa întredeschisă,
o rază de soare
se prelinge
pe fața-i.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!