nopțile când nu spun rugăciuni tu ești rugăciunea mea
alianța mea cu popoare de îngeri
ți-amintești?
nu se lipea de mine nicio boală / învățasei descântece
de transfer al durerilor
le luai asupra ta cu o seninătate care abia acum mă lovește
ca să mă trezesc la o realitate imundă
te văd sprijinit în bastonul despre care-mi spuneai râzând
că e al treilea picior și că el tot de la dumnezeu vine
dar cine să-l fi substituit pe dumnezeul cel adevărat / singurul care
ne-a pus aceeași culoare în ochi aceeași chimie în sânge / și pe tine
nu te-ar fi trimis să lupți iar pe mine nu
***
cu câtă cruzime naivă răsturnam peste privirea ta însorită
zăpezi cum își răstoarnă un copil nisip în cap ca să-l lase mama în mare
printre explozii de idei și fum de țigară coboram privirile deodată
rostind confesiuni fundamentale
împreună le descifram înțelesurile ascunse
temători cum treci peste un pod îngust când
nu știi să înoți nici cât de adâncă este apa
ne clătinam construind dezechilibre sufletești pentru ca imediat
să ni se lungească mâinile într-o îmbrățișare fraternă
***
acum cămășile tale blugii tăi pasta de ras parfumul / toate
stau înghesuite în două geamantane
de care oriunde le-aș muta mereu mă împiedic
și oricui am încercat să le dau mi le-au adus înapoi / îngroziți
că le-apăreai în vis acuzându-i de furt

***
vreau să țin minte lecția ce mi-ai predat-o înainte de–a pleca
pe front
despre oamenii care rămân frumoși dacă sunt lăsați să trăiască
fără să ducă în cârcă fantomele trecutului
însă prin memorie îmi umblă niște pitici slinoși al căror singur rost este
să-mi murdărească raționamentele
să le-ncurce
***
mâinile ce-au scris despre istorii vesele și triste sunt acum ele înseși
o istorie de unde răzbat salve de tun pentru că astăzi
de ziua ta
cerul s-a spart în alerte aeriene
a izbucnit din nou războiul
fratelo