uncheşii erau
ca două bujii arse într-un piston,
uscaţi
de trecerea timpului,
aşteptau noaptea
să-şi desfacă mantia
să prindă din praful stelar,
în ziua ce urma
curcubeul să-i alinte,
să-şi pună mâinile ochean
ca și cum ar fi vii,
să aleagă
câte o culoare pentru fiecare
iubire pierdută,
câte una pentru fiecare frunză pictată de toamnă,
să aştepte respirația
nopţii,
împăcați să se întoarcă în morminte.