cît de frumoasă poate fi, cît de mîndră.
nici n-ai visat vreodată nici nu ți-ai imaginat un deșert atît de bogat.
caravanele în amurg, obrazul înăsprit de nisip,
setea.

cît de clar e totul în fața mea, arabia fericită. și oamenii aceștia
îndrăgostiți de pămîntul sterp ca de o nevastă neroditoare
dar avută.
noaptea își lipește burta de șopîrlă uriașă de nisipuri.
limbi de smirnă spintecă aerul, mici explozii în cer –
un foc de artificii tăcut umple bolta cu stele.

bărbații își scot nestematele și le mîngîie. își scot hangerele
și le mîngîie. își scot visele și otrăvurile și le mîngîie.
ce măreție, ce tandrețe copleșitoare
în sufletul lor precum o ploaie așteptată zeci de ani.

yemen. ce frumos tărîm pe care să-ți sădești fiecare lacrimă
de parcă te-ai aștepta ca din ele să răsară cîndva
rîuri
în care tineri bărbați vor spăla cu evlavie părul
iubitelor.

dar cît de frumos e acest tărîm al yemenului
nu va fi niciodată perfect
așa cum e acest oraș murdar din estul europei
în care miroase a urină și a foamete. ce gust minunat poate să aibă
acest muc de țigară adunat de pe jos, ce savoare și ce dureroasă și supremă
plăcere. aici, între două pahare de alcool scurse de pe mese,
între două slujbe prost plătite, în această țară de o mie de ori mai frumoasă
sub acești nori groși rău prevestitori, pe aceste străzi acoperite cu bălți mirositoare.

yemen. ar fi putut fi cea mai fascinantă țară din lume.
dar tu trăiești aici, printre blocurile astea insalubre
și zîmbetul tău
mă face patriot.