poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 457 .



Crupierul
poezie [ ]
„Corăbierii de lumină”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gerra.orivera ]

2023-07-26  |     | 



zarurile nu ți-au fost favorabile mamă
poate întâmplarea
ți-a fracturat spațiul sau zeii
n-am s-o știu niciodată
alfabetul a putrezit în gurile noastre
înainte de-a se-nchega în cuvinte
în izvoare
sau în apă de lună

târai după tine tăceri acide
nu înțelegeai că un sacrificiu orb nu eliberează
nici un fluture din pupă
și cât de zadarnic aeriseai nopțile
încredințată că destrami coșmaruri
moliile rodeau carnea strivită
mâinile se pătau de-un gri coroziv ce fura culoarea
florilor și zâmbetul bărbaților
ce te-ar fi putut iubi

singura ta formă de protest mamă a fost lacrima
umplută pân′ la refuz cu sarea obidei
amară
până i-au murit păsările și s-au scuturat
văzduhurile

ca un reproș
silueta gârbovește pereții zilei
cu privirea plecată îi împingi să intre un firicel de lumină
oftezi și pui cataplasme de ierburi peste răni
un deșert sufletul tău are gura tăiată
respiri tot mai des un aer ce nu-ți aparține
într-un decor străin
timpul tău și-a diluat esențele
sau tu ai terminat de vânturat nisipurile
oasele
și mareele tainei

ursita avea cataractă când ți-a decupat filmul
scenaristul ți-a dat straie de sclavă
ca o favoare nemeritată
întotdeauna cineva te acuză pământul e o capcană
pentru cel ce e singur
părăsit și de ochi și de picioare va trebui să accepți jocul
nu ți se spun reguli și axiomele abundă
tâmplele ți-s gratii oțelite
pe care nici un zeu nu poate să le smulgă

zarurile au scrumit orizonturile

dincolo de ele doar inima ta mamă topește pelicula filmului
și arde retina beznei

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!