privesc în oglindă
niște bărbați cu păr pe obraji
sprâncene groase și gesturi hotărâte tac mărunt
am crescut
de cuvintele noastre se ascut topoare
și se despică buturugi
acum urcăm pe întuneric în casă
mama
nu mai e să coboare să ne culeagă încă necopți
mirosul de subsol de la intrarea în bloc
cutiile poștale gri înghesuite
becul ars de la etajul 1
vecinul cu ușa deschisă care-ți strecoară fiori până-n iuțeala tălpii
degetarul de oțel
ața de papiotă
corcodușele
toate îmi aduc aminte că
Ana are mere


la umbra cărții
care a uitat un nasture deschis
copiii încă sunt împreună
împing camioane de jucărie
mestecă gumă turbo
fac schimb de surprize
mănâncă eugenii
beau suc la dozator
împart colțul de pâine
fac bărci din polistiren
țevi
carbid
cornete
praștii
calibre
joacă miuță
iar fetele stau în poartă
pe banca de rezerve nimeni supărat
galeria agită vecinii
țipând țară țară vrem ostași
cei mai mici ascund bilețele sub pernă
uită șosete aruncate
intră încălțați plini de noroi
lasă lumini deschise în toiul nopții
Dacia 1300 ca un cort întotdeauna încăpător în fața blocului
din care pândesc Moși Crăciuni
și cred că
Ana încă are mere

se agață-n carne adânc
clocotește sub piele un Găbiț mai mic
economia de amintire pare acum o glumă
sunt o carte de colorat pe care Artemis
mâzgălește din ce în ce mai frumos
iar eu încep să înțeleg
de ce
Ana are mere

seara târziu
dimineața devreme
și tot oceanul dintre
Trenulețul cu ochi căprui se rostogolește

Ta-Ta-Ta-Ta-Ta

Te-am regăsit copilărie