nu mai e de-acum nicio diferență între diminețile tale
toate poartă în ele aceleași singurătăți
iar tu ai obosit să mai fii singur

intri în ele ca-ntr-un magazin de antichități
alegi un bufon cu o cicatrice pe obrazul drept
asta îl face mai uman cu tot zâmbetul lui forțat
intri în liniștea lui
chipul tău oscilează între tristețe și zâmbet

apoi vine o pasăre și-ți cântă la fereastră
cântecul deschide în tine labirinturi
te pierzi hoinărind cu gândul la ploile care o să vină
la pântecul înverzit al unei dimineți în care
nu mai numeri anotimpurile
agăți pur și simplu de fiecare o primăvară

o pasăre impecabilă cântă în privirea ta
cântecul tâșnește în toate părțile ca un izvor
ca și când nu ți-ar fi secat niciodată inima
ca și când niciodată nu ți s-ar fi arcuit limba
într-o rugă atât de curată și de subțire
ca firul de iarbă