poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-09-23 | |
te-am clădit cu atâta grijă şi speranţă
cărămizile veneau de la fabrică cu lutul încă fierbinte şi viu traumatizate nedrept în cuptoarele flămânde multe veneau cu arsuri de gradul 4 altele mai norocoase au rămas doar cu anumite sechele: tăcere surdă, sindrom deep-down teluric, altele bietele nici nu-şi mai aduceau aminte din ce carieră veneau mortarul l-am făcut singur uitându-mă la tutoriale pe you tube: se pun amintiri cu concentraţie mare de păreri de rău, nisip de clepsidră cu granulaţie istovitoare, apă vie dar nu cu bulbuci ciment pentru cimentat relaţii, şi bineînţeles puţină iubire oarbă de Verona termenul de valabilitate al produselor să nu fie expirat altfel se duce totul pe apa Sâmbetei pe ici-colo am pus câte un cofrag de oase şi sânge prinse în piroane ca nişte coaste ostenite ascuțite cu pumnalele suferinţei toate sprijinite pe umerii mei îndoiţi eu nu sunt vreun meşter dar, am învăţat să am răbdare, să-mi dozez respiraţiile şi dorinţele, să nu alerg ca nebunul după potcoave de cai verzi, să-mi văd de microuniversul meu la început te-ai speriat, deoarece ştiai ce-a păţit Ana lui Manole dar ţi-am dat asigurări pe viaţa mea că te voi zidi doar pe dinăuntru, nu şi pe din afară fundaţia am făcut-o amândoi, lucram pe schimburi: tu dimineaţa devreme eu, noaptea târziu, pietrele nu trebuiau trezite din somn, trebuiau lăsate să viseze pentru noi, amestecate-n ţărână când zidul a fost gata, te-am văzut doar pe tine, erai următoarea minune a lumii cuprinsă între cer şi pământ, şi împresurat de o bucurie naivă n-am băgat de seamă că te-am zidit în jurul meu fără porţi, fără ferestre. tu vegheai de pe metereze, să nu mă rostogolesc spre cer te-am clădit cu atâta grijă şi speranţă dar acum, clădită-n jurul meu, nu mai fac parte din nicio lume mi-ai luat orice răsărit posibil şi orice senzaţie de libertate ai vrut să clădesc zidul până-n al nouălea cer să fii tu cât mai sus, să cad eu cât mai jos, să ne iubim cumva de la distanţă, cam cum vrei tu, nu cum ştiu eu trecând de la extaz la agonie, m-am dat cu capul de toţi pereţii am lovit cu pumnii şi picioarele până când zidul de-a lungul şi de-a latul se crăpă ca arterele unei inimi bolnave prăvălindu-se peste mine cu putere trosnind din toate oasele, coastele şi sângele meu acoperindu-mă cu toată neiubirea ta m-am cufundat cu larmă şi durere în pietrele ce le-am pus în ţărână să ţină zidul, nu ca să îl frângă totul a fost o aprigă schimbare am vrut să fiu mai bun şi mai cu dare dar înţeleg acum că rost nu are ca să ridici ceva ce, oricum moare nici nu am fost vreun meşter, am mai spus
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate