ai zice că aici se sfârșește drumul
într-un nimic
lumea se panichează mult mai zgomotos
face bagaje fără să mai gândească la ce i-ar mai trebui
dacă tot e vorba de un sfârșit
să plece cu bărcile de la ponton
să ia trenul spre muntele cel mai înalt
să facă rezervare la ultimul avion
pentru a se înfunda în vreun nor de unde
să nu mai vadă
să nu mai audă țiuitul sirenelor implantate în tâmple
zăngănitul storurilor trase pentru totdeauna
călătoria aceasta este one way ticket

rămân cei cărora nu le pasă oricum viața e pe sens unic

din aceștia se aud ultime viori se scriu ultime versuri
se dau mâinile ca și cum niciodată nu s-ar mai vorbi
de vreo apropiere sufletească

și totuși din răni vii cresc trandafirii cei de purpură
macii cu opiumul halucinant dovezi despre
cât de bună cu noi e clipa adevărat trăită

doar nebunii mai merg pe căi ciudate
uitându-se după fluturi și păsări
împleticindu-și visele cu razele solare
ori ițele ploilor răzvrătite

îngândurați și temători ceilalți își plimbă puținul
spre gurile apocaliptice ale scăpării

dar lumea nu sfârșește nici măcar în moarte