Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră
Iubirea crește împletită răsucit
Așteaptă sufletul stropit să înflorească
Răsare dorul chinuindu-mă cumplit

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră
Furioasă bate ca un taur răzvrătit
Accelerând se zvârcolește dând să iasă
ÃŽmpinge-n vene focul dorului smintit

Mi-e dorul ars de nu mai știu unde-i acasă
Pașii mă poartă fără urmă rătăcit
Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă
Ca un blestem dorul m-acuză osândit

Mi-e dor de zâmbetul și replica haioasă
Buzele roșului aprins ce m-au vrăjit
Privirea sinceră cea dulce și curioasă
Lumina ochilor adânci de infinit

Zilele curg spre toamna stărilor ploioase
Speranța șubredă târându-se-amăgit
Mi-e dor de clipele tăcerilor albastre
Mi-e dor și-i sufletul cu vise peticit