poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-11-16 | | Înscris în bibliotecă de Adina Speranta
Ceea ce tu, în nopți lungi când dormi pe norul
insomniei mele, nu vezi, ceea ce nu poți atinge cu șoldul fierbinte ieșit ca o piatră din rău, ceea ce nu poți prin răsuflare incendia, ceea ce se strecoară pe sub melița respirației tale venind din suburbii printre șinele tramvaielor și scrâșnind ca epavele transatlanticelor pe munții adâncurilor, ceea ce nici hârtia de muște nu capturează și nici în capcană de șoarece nu se prinde, acest aer pe care-l respir cu un singur plămân această melasă râncedă, această melasă a utopiei îmi hrănește stomacul autofag. Dar noi când, dar noi când vom trăi? Limba mea în gură se teme de plomba mea, o înconjură - toată miere și precauție! - iar târziu ajunge să o accepte. Dar noi când, dar noi când? În acvariile somnului meu crește gunoiul depus peste noapte, în grafitul creionului se produc mari surpări de teren. Mă înfățișez dinaintea puținilor prieteni într-o ceață compactă, vorbesc cu legume stricate, am ticuri de spontană recunoștință, am dobândit în picioarele mele de plumb imobilitatea rugară. Într-un șir de oglinzi, prin care aleargă spre mine copilul meu, zăresc pregătită lovitura de palmă. Ea crește, ea crește și-mi va izbi fără cruțare obrazul, nu mult înainte de sfârșitul mileniului. Iată, așezăm de o parte imensele borderouri: înmulțiri și scăderi, împărțiri ale beznei câștigate la loterie, fleacuri grave și îndoieli mult prea viu colorate, pe versantul de-alături urcă administratori mărunți să lipească umbra de faptă, lucrul de numele său, pe mine de tine și dragostea noastră ce deviază câmpurile magnetice, iar amânarea, iar amânarea, iar amânarea ține în bretele nădragii speranței. Frivolități de copilărie întârziată: bătrânii magi mănâncă pe furiș varul zidurilor, Hamlet ține prostește în palmă ceapa lui Peer Gynt, un altul desfoliază apele vâscoaselor mări ancestrale. Frivolități ale păcii și-ale războiului, frivolități ale graiului, arte poetice ale puterii; cuvântul putrezește în pâine și alți zugravi visători împlântă compasul în pielea planetei. Dar noi când vom trăi? Ceea ce tu din hula în care dormi, ceea ce tu și prin tine eu și prin mine copilul și prin el moartea reglată atât de precis la ceasul deșteptător să explodeze ca o bombă teroristă în gară, ceea ce noi aceștia patru, câți suntem, nu vedem, nu vedem, este faptul că doar unul din noi are ochiul limpede și acela nu sunt eu și nici tu și nici ceea ce îmi aduce vântul de februarie din câmpiile Transilvaniei pare o ninsoare cu anestezic. Limba mea se teme de plomba mea, iar în mările de măcel numai peștele-clovn se plimbă liniștit, liniștit printre otrăvurile actiniilor. Deschid fereastra în zori, redevin obiect al istoriei, într-un nor de parfum ironic trece pe stradă o fată ducând ermetic închis în cutia violei capul meu. Moartea îmi privește peste umăr hârtia și îmi întinde o pudrieră cu nisip mărunt, foarte fin de presărat peste litere. Sugativă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate