despre daimonul meu pe nume costel unii spun că a refuzat să mai crească alții că a plecat să caute minele regelui solomon doar mie mi-a spus că lucrează în schimburi la bandă și nu are timp nici să își șteargă sudoarea adunată pe fruntea tatălui tatălui tatălui său un lung șir de muncitori care au căutat toată viața lor prin deșeurile aruncate la ușa lui dumnezeu nu au aflat decât cuvinte goale de sens și câteva rugăciuni cu care au învelit trupurile celor dragi rugina cuielor de pe cruce frunzele care se întorc primăvara în copaci din toate m-au alcătuit pe mine cel care trece azi în tropot de cal/ fâlfâit de pardal mușcat pardon mișcat până la lacrimi de soarta înger-îngerașului meu plecat să lupte pe frontul din ucraina strigătul lui de ajutor se aude până în subconștientul colectiv de unde lacrimile istoriei cad la întâmplare precum rachetele rusești pe un câmp semănat de bunicul bunicului bunicului meu palid aproape transparent daimonul meu mă însoțește printre cratere în mână are același zmeu de hârtie și chiar dacă voi nu îl vedeți eu îi admir tenacitatea cu care pescuiește fulgere mituri profeții și tot ce umanitatea a mai aruncat acolo departe în cer