nu e dimineață, însă
deschid ochii, o zăresc pe gretchen,
mă dumiresc,
sunt goethe, scriu a doua parte din faust,
ești în pijama (cred lângă mine, sau goethe, who knows),
nu știu de ce porți fața lui rilke,
ca în fiece toamnă o aștepți pe gaspara stampa,
îți face semn să-i întinzi ”mâna dreaptă”,
te rogi între shiva și ”the kiss”-ul lui rodnei,
tot în a doua parte, ca din senin apare prințul bolkonsky:
dorogaya moya, ne budu tebea bespokoiti ... ,
napoleon m-a convins, istoria nu se face de unul singur,

neliniștit, ciufulit, faust rămâne bulbucat ca o mumie egipteană (ver. electr.),
îngerii dau cu el de net, îl aruncă din turnul eiffel,
îi agață baloanele în trandafiri roșii,
obosit de gura-de-leu, adoarme cu nasul între țâța eternității vitros,

între timp,

apare blessed virgin, - here she comes again,
covered up in white, such a pretty face, such a holy heart, - do you want to know who is killing her inside,
altfel
invadați de musculițe ”no-see-ums” ni se dă bonus de lapte în capela sixtină,
se dirijează traficul, primim instrucțiuni cum să ne ridicăm la propriul potențial,

caractere nocturne (de parcă le-a murit poetul) caută în poezia mea adăpost,
bântuită, după acest coșmar încerc să postez pe agonia.ro,
dau click (a short, sharp sound), primesc mesaj
”verboten”