poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-09-29 | | într-o dimineață de luni sala de așteptare de la porțile cerului s-a umplut de căutători prin gunoaie și căutători de chiștoace după o noapte întreagă în care n-a pus geană pe geană pentru că a fost lună plină și nucile se aruncau ca nebunele pe asfalt Dumnezeu s-a strecurat bombănind prin mulțime cerul puțea a cauciuc ars și-a tutun de-ți muta nasul din loc a trântit cheile pe birou și-a cerut să vină Dimitrie Basarabovul a apărut fredonând turtle blues Dimitrie a tunat Dumnezeu ce-i cu haosul ăsta? ți-am zis încă de la facerea lumii că nu suntem ong sau așezământ social Dimitrie a tras aer în piept și-a răspuns Doamne să-mi fie iertat dar ești în urmă cu știrile n-ai auzit ce a zis Shakespeare? iadul e gol pentru că diavolii s-au mutat toți pe pământ și pentru că lunea nici iarba nu crește mai ales la sfârșit de septembrie toți amărâții au apucat-o încotro au văzut cu ochii adică aici că mai tot timpul ridică ochii spre cer așteptând un semn de la tine pe mine nu m-a lăsat inima să-i trimit înapoi cunoști oare Doamne extazul și agonia unuia care caută prin gunoaie și vede noaptea pe stradă ceva albastru? își zice că te-a prins de-un picior crezând că-i o bancnotă de-o sută dar când se uită mai bine vede că-i o nenorocită de mască de unică folosință? cunoști oare extazul și agonia unuia care umblă după chiștoace și vede noaptea o juma de țigară îți mulțumește în gând se-apleacă în grabă dar vede că nu-i decât un rest de sienna heets? disperarea când tu dai ploaie și toate chiștoacele se destramă ca o pătură roasă de molii? nu m-a lăsat inima să-i trimit înapoi pentru că înapoi oamenii în loc să trăiască își îngroapă zilele ca pe niște talanți apoi așteaptă vremea când vor da socoteală stau confortabil unii într-alții ca și cum ar lucra în medii cu temperaturi controlate apoi își iau tălpășița când dau de greu s-a gândit Dumnezeu și a zis bine Basaraboave uite cum facem primește-i în slava mea primenește-i apoi coase-le gura să nu se mai închine la alții
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate