Mă așez între clipe ca într-un lan de maci
și-mi zic: fericirea mea ești tu,
chiar dacă s-a spus asta de-atâtea ori,
nu îndeajuns ca să intre în rezonanță
toate întrebările fără de răspuns.

Dacă fericirea e doar o clipă,
atunci și tu mi-ești clipa,
constantă în absența eternului.
Întrebarea este dacă răspunsul va ajunge în sânge,
după transformări și morți iminente.

Va rămâne legătura aceasta fără de legământ,
ca o înlănțuire de clipe în timpul neuniform.
Zalele vor străluci rând pe rând,
până la resorbirea-n lumină,
în lumina aceea fără de vină.