cât despre fericire aceasta e doar pentru oameni bogați în dumnezeu
demonic bogat în tristețe mă aflu
a-mi hrăni rugăciune uneori mănânc cu ochii frumusețea ta
femeie ce apoi te îneci în apele zării
rămânând în odaie umbra lacrimilor tale
mai mult înavuțindu-mă-n trist

cât despre tăcere aceasta e avuția pietrelor
de aceea țin o piatră-n ureche
surd la chemarea de vesel

floarea sinelui emană parfum de singurătate
parfumul acesta îmi îmbată nările minții sărăcind fericirea,
această idee în paradigma sacralității
ca o inimă condamnată la iubire