Un val de umbră crește pe șesuri cenușii.
Sub grindină de tropot se culcă iarba moale.
Din negurile vremii vin negre herghelii
Mânate ca de viscol de-a patimii răscoale.

Spre ceruri se înalță cu mugete de tauri
Chemarea milenară a marilor centauri.
Își clatină tulpina pădurile de fag
Și-n vânturi își resfiră pletoasă frunzătură.
Frontonul își sfărâmă înaltul sarcofag:

Artemis da în lături a veacurilor zgură.
Vibrând, din arc de fildeș pornește o săgeată
Și, ca o rază-n umbră, se-nfige-n neagră ceață.
Înfrângerea își urlă poporul legendar.

Se macină pământul sub grelele copite,
Și pe lunara față a câmpului de var
Se-mprăștie o goană de umbre prelungite...
Pe când ivit din ramuri ce vântul despreună,
Fosforescent, în noapte, se-ndoaie-un arc de lună.