oamenii sunt lumina pe care o iubesc
îi păstrez în suflet ca pe niște briliante
îmi dau zeci de motive să mai zâmbesc
să trec ca un fulger prin vremuri riscante

în urma pandemiei e ca după război
cu vieți distruse și speranțe răpuse
storc optimism din sunet de oboi
și trezesc la viață amintiri apuse.

îmi spun că va fi bine apoi tac
și plămădesc în gând o rugăciune
aprind o lumânare în primenit iatac
și cerului deschis îi fac o plecăciune.

zămislesc speranțe într-un ritual
chiar dacă e sordid timpul actual.