Eu am ucis partea de suflet care te iubea
cel mai mult,
dar cum poţi să îngropi oceanul
într-un răsărit,
sau cum ai putea coborî cerul în mare
dacă e infinit mai multă neţărmurire
în adâncul privirii?

Totuşi eu am sfărâmat partea de suflet
care te iubea până la delir,
apoi am mers prin deşert
până la capătul depărtării,
însă pustiul se năpustea mereu
înspre mine când contemplam cerul
de pe marginea prăpastiei
şi cum să te rogi morţii
dacă iadul nu vrea să te înghită?

Atunci am prefăcut partea sufletului
care te iubea mai puţin
în secetă
şi am început a aduna praful
din urma paşilor tăi
între ridurile frunții,
în cearcănele ochilor,
apoi în clepsidre.
Fiindcă de fapt,
eu mai trăiam doar pentru a-mi aminti
uitarea