sunt rudă cu stejarii din codrul de munte
vântul adie-n mine ramuri verzi de poeme
soarele cordial mă mângâie pe frunte
razele topesc sub scoarță suspine blesteme.

sunt soră a muntelui falnic neclintit
nu-s drame și dezastre să îl doboare
cuprinde nemurirea mereu mi-a amintit
că în visul lui sacru nimeni nu moare.

sunt sora boemă a mândrilor cocori
vestesc primăvara și liniștea de-acasă
cu aripi neînfricate despică nori
în preajma lor și lumea e voioasă.

sunt soră cu norul din cerească menire
naște ploaia ce botează odrasle de iubire