poteca îngustă pe care intempestiv te trezești
(de fapt, nu se știe nici acum dacă nu tu o cauți cu lumânarea)
baricadată din toate părțile de crengi groase cu întuneric
purtând în sacoșe biodegradabile biscuiți cu cremă autan 4 înghețate dezghețate

pescărușul dând miezul-nopții printr-o sperietură de aripi
neamul păsărilor albe prevăzute pentru supraviețuire
cu ochi ucigași și ciocuri pietroase

bucuria stranie dragostea mea devenită dependență
de toate vietățile astea nici măcar bănuite
făcând compoziția intrinsecă a întunericului

familia microscopică!

brațele goale ale arțarilor și ce-or mai fi pe care
dintr-un instinct le îmbraci noaptea cu rochiile personale
(ai grijă să lași măcar o miime din parfumul tău de magnolii. din istoria ta)
te lovești mai apoi frântă de uitare
de gulere și de mâneci de cordoanele desfrânate

de tine!

cea luată de Acasă risipită în largul lumilor

rememorezi omul-negru de la miezul nopții... jocurile copilăriei
antreul în care pe un perete atârnase ingrat mercurul unui termometru
până la venirea lui inelată înspre tine

moartea
pe care într-un fel o așteptaseși
dintr-o curiozitate
din prea marea neîncredere
că oricând poți fi și altfel

ziua-n-amiaza mare
zgomotoasă nevrotică normală
lumina rea dezvelind ascunzișul mușuroiului afectiv

tu însăți arătându-te lumii
suportând consecințele dezvelirii

speriindu-te de tine