poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-08-16 | |
a fost odată un zeu înfricoșător al mării
și pe orice mare te aflai, el era stăpânul, căci mările sunt ape mari care pot comunica cu celelalte mări, oriunde s-ar afla ele. vijelie furtună, gheață la mal, toate durerile facerii și prefacerii le încearcă valurile, neobosite, precum strigătul nou-născutului lăsat singur. stăpânul cunoștea toate vrăjile, putea să preschimbe în copil orice bătrân, putea să îmbătrânească deodată orice bărbat tânăr, să hrănească balenele cu pești mici și peștii mici cu aer. apele erau precum puroiul, izvorâte din trupul beteag al lumii, pline de vieți mici pe care uneori le aruncă peste maluri. noi, cei de pe uscat suntem la fel – copii ai mării care sapă fântâni în trupul greu încercat al mamei pământ, copii care se bucură când găsesc izvoare chemate la datorie de departe. marea e un lucru amețitor, un lucru care fură mințile celor nepregătiți și neobișnuiți cu ea. unii credeau să sunt sirenele de vină, alții că vocea mării e vrăjită fiindcă stropii se ridică la cer și aerul pe care îl respirăm e parfumat și sărat. marea ne orbește, încât uităm de noi și pașii ne sunt ca de copil și tălpile parcă înoată în timpul mersului. zeul cel rău și războinic se bate tot timpul cu zeul soarelui, își scutură solzii înțepați de sulițe de raze, ca nu cumva să se reverse peste șesuri. dar noaptea, pe faleză, cu toții cădem pradă vârtejului de vrajă și seducție, ne pierdem mințile, lipsiți de sprijin, sub raza amăgitoare a zeiței Lună. pașii noștri sunt moi și fără zgmot, suntem ridicați de subsuori. gândul nostru s-a scufundat în mare. unde este sistemul cartezian, unde e teorema lui Pitagora? o altă geometrie marină ne fură coordonatele fixe și dacă încă mai zărim Carul mare sau Orionul, e doar ceva temporar, căci zeul mării are ochii mai puternici ca ai noștri. întreaga lume e a lor, a celor câțiva giganți, ale căror răni supurează prin mări și oceane, ale căror brațe nu pot să se oprească din luptă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate