Într-o amiază a unui octombrie
De pe armonioasele dealuri
În mijlocul norilor denși coborând
Caii Dioscurilor,
La copitele lor în extaz
Se oprise-un copil,
Peste valuri săltau

(Printr-un amar acord al amintirilor
Către umbre de bananieri
Și de uriașe rătăcitoare
Broaște-țestoase între blocuri
Pe ape imense și indiferente
Sub altă orânduire de aștri
Printre pescăruși singulari.)

Zbor până la câmpia unde copilul
Scormonea în nisip,
De lumina fulgerelor arsă
Transparența dragelor degete
Scăldate de ploaia cu vânt împotrivă
Înșfăca toate cele patru elemente.

Dar moartea n-are culoare, nici sentimente
Și, nepăsătoare la orice lege, ca-ntotdeauna,
Îl și înfiora
Cu dinții ei nerușinați.



Traducere Nicoleta Dabija