poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1769 .



Servus, dragă Adela
poezie [ ]
(valul şi intervalul cu naşteri)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Yannelis ]

2020-04-07  |     | 







1.

De aici, dintre picturi, zâmbetul şi privirea ta
Mă adună-ntr-un fel de poveste la mare
Născută din spuma mării, ca Afrodita
Pentru care Paris, cu mărul lui, a pătimit
Suferinţa lui ajungând la mine împătrită şi înmiită

Aşa-i cum spui
Cuvinele vin singure
Sunetele, valuri de lumină
Sânge albastru ca marea şi cerul
Când barcă pe valuri, când cer înstelat
Ca-n visul cu răsăritul de lună-n seara eclipsei
Pe plaja de la Trei Papuci, cu cafea la nisip şi cu chitară

2.

Mărgele pe-un gât de girafă-n flăcări cu Gala-n şalvari
Într-un peisaj la Antim sau la Darvari
Cu Rugul Aprins într-o mişcare de pictură poetică
Cu o berlină din primul război mondial lângă un car cu boi
Şi-o ţărăncuţă cu fuiorul ce-şi toarce norocul şi dorul

Servus, dragă Adela

Ce cald îmi sună în inimă salutul acesta ardelenesc
Pe care-l iubesc, pentru că l-am folosit din copilărie
Până târziu, când m-am făcut marinar hoinar
Purtător de zaruri şi iţari cu vipuşcă
Pentru care puşca de vânătoare-i un motiv
De poveste încrucişată cu scrisori şi cu tiv
Cu cortina unei scene în rotaţie şi cu decor
Cu solişti cu actori, cu coreuţi şi cu anticul cor
În care vocile cântă, vorbesc şi se povestesc
În toate graiurile pământului în care japoneza
Este rezervată lui Cio-Cio-San, umbrela mea de pasarelă
Primită-n dar de la finuţii mei de pe Stradela Vântului
Ca distincţie pentru fumătorul de pipă
Fotograful unor destine cu numere de case
Şi cu celebrul Yames de şase, şase, şase, şase, şase
Cinci zaruri şi cinci feţe maxime
Care s-ar potrivi luminii de amiază
Pentru sufletul plajei


Tu eşti plaja, eu sunt valul de mare
Care vin, ud şi dispar într-un număr prim
Indivizibil şi invizibil precum 17, plin de proprietăţi
De culoare şi de cântec de şapte
Fiind al 7-lea număr prim
În balanţă cu tridentul imposibil
Valul şi intervalul cu naşteri


3.

Adela
Cu inima din răscrucea cuvintelor
CitAdela şi StrAdela
Îmi scrie cald şi adevărat
Servus, Ioan!

"Singur printre rătăcirile tale,
dincolo de marginea lumii,
un fragment prin care reuşeşti
să te strecori, pas cu pas,
prin dimensiunile abstracte
străpunse de realităţi paralele.
Prin fiecare ciob presărat
nostalgia se reflectă
în lumina acestor gânduri.

Mergi mai departe, înăuntrul tău.

În adieri ritmice guști bucuria luminii,
picătura rămâne posibilă în amintiri.
În chipul contopirii asculți o frumoasă baladă,
în urmă respiră pașii tangoului
pe o pânză nemărginită.

O picătură de rouă reflectată în cer, un centru al culorilor, tăcut refugiu al frunzelor adormite…"

Şi acum, pe sârma subţire dintre Zero şi Infinit
Deasupra tuturor tristeţilor şi-a iluziilor pierdute
Să dansăm noi un vals, un tango şi-o nefăcută
Într-o noapte de dragoste, pierdută-n povestea Farului Genovez
În cântecul mării şi-a florilor de bună seara
Între care cântă o mie de greieri
De atâta cântat unul s-a pilit
Şi greiereşte mi-a povestit...

Am ieşit din canon
Într-un film cu Sharon Stone
Periculos, elegant şi visător
Am intrat în Casino călare
Ras în cap, ca un bec de 500
Arătam ca un far

În clipa lungă
Tril de privighetoare
Din inima mea

Vrei, nu vrei
Titirezul s-a oprit
Chiar în pipa lui Magritte

Pipa, ca o locomotivă
A făcut câteva rotocoale de fum
Un rotocol s-a oprit pe capul povestitoarei
Altul pe capul poetului
Şi celelalte
s-au adunat într-o ceată
care s-a pierdut în ceaţă...

Cu gânduri albe la catarg
Cu cap compas Păcuiul lui Soare
O tăiem cu vaporul în larg de mare
Pâna ajungem în arhipelag
Dacă nu cumva vine vreo furtună

4.

Crede-mă dacă-ţi spun
Pe lacul cu lebede, un gând, ca un abur,
Pluteşe deasupra cuibului, urcând sus, tot mai sus
Dincolo de nori si de lună, ajungând la stele
Acolo, pe Calea Lactee, un copil aleargă
Înălţând şapte zmeie
Unul este zmeul Rafilei
Pe care aburul îl poartă din copilărie
Altul este al lui Alexandru şi Matei
Celelalte 5 sunt zmeiele tale
Să pictezi ce vrei pe ele
Crede-mă, dacă-ţi spun, înseamnă că aşa-i

Când vine furtuna
Au grijă pescăruşii de noi
Să zburăm împreună

Câinele amuşină furtuna care va vei
Marinaru, cormoranu şi pescăruşu
Căzuţi din visare în culoare
Petrec câteva zile la Păcuiul lui Soare

Nostalgici şi plini de culoarea răsăritului
Cu starea picturii în noi
Desenăm pe nisip
Pipa şi porumbelul lui Magritte
Între clipele lungi vin scaunele stelelor mele
Muzica şi matematica în inima mea
Două aripi care zboară împreună
Precum pălăria din galaxia lui Pink-Floyd

5.

Facem noi, împreună
Ocol de Curte Veche
Prin serile lungi
Şi fără pereche
Punem cobzarul să cânte
Şi mai punem de-o cafea la nisip
De-o stea şi-o pălărie
Cât o galaxie




Constanţa, 7 aprilie, 2020
(ora specială din intervalul Alexandru-Matei)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!