Torțele, așa-ziselor priviri,
cutanate în mâinile noastre
funcționează la fel ca semafoarele.

Pictorii cerului dezorientați
de pâlnia ta incoloră
varsă soarele peste noi.

De câteva ori,
repeți aceiași anecdotă,
încălzind sângele din voce.

Un spadasin, cu teaca spânzurată
de cureaua din brâu
și o arșiță pândesc.

N-aș putea spune ,
nici dacă luna
ar vrea să plutim

Dar oare, ce înseamnă
dezinvoltura din părul tău
cu clești metalici?

La fel ca un joc
neîncetat al spiridușilor
după miezul nopții.

Culoarea firelor de zăpadă
nu e întotdeauna
safirul din inelul tău.

Zâmbetul platonic al frunzelor
eliberează de dincolo de zăbrele,
o noapte incandescentă.

Insipidă materie
și noi... substanțe chimice
cu plecăciuni repetitive.

Al doilea tablou universal
sculptat tinerilor baroni
frapează inexistența eului.

Și tu cititor
ești un poet desăvârșit
într-un romb iluzoriu.

Dar