Mi-am prins sângele
într-o pânză păcătoasă
adâncită ca o implozie,
în colțul unei oglinzi
croită din glasuri azurii,
croită din sâmburii taifasurilor,
croită din secunde fulgurante,
croită dintr-un material
pe moarte, ce poluează sensul cuvintelor,
explicate în dicționarul
în care mi-am uitat o secundă
de lumină, de sâmburi, de glasuri,
promisă crinilor
smulși din caninii tăi uscați.

Am învățat o macara să vorbească
limbile vertebratelor
și i-au crescut aripi în formă de șenile,
dar integralele mele
fug din carapacea bine definită
a studenților, în care vibrează
o sută trei mii de statui îngălbenite
cu piele de cârtiță.

O lună mumificată
cu pietrele din brățara ta,
făcută ulterior o ramură,
pe care cresc migrene
însuflețite de spiritele românești
din politică și uneori,
aș vrea ca luna să curgă
peste petalele de trandafir
și peste ianuarie
cusută cu plăgi,
așezate milimetric,
în umbra soarelui din față
în care o ne trăim sufletele.