Pripas pe schele plimb iadul
prin inele și Terre
și piere un occident
și-n piele e ciment
și te verific permanent și insistent
ca pe un test.

Destinul e un general
cu mâinile înghețate,
cu mii de ochi la spate,
cu sufletele prin furnal
cad inimile degerate.

Un secol două trei
de mărgele
atârnă de bradul tău,
pe care îl numești
cu aluzii și multă sfială gât
și frunzele lui incerte
de culoarea proprie, suferă
de acromegalie
dar încă se hazardează,
în bătaia respirației.

Eu schițez amurgul nostru preferat
cu mâini de praf în atrii,
în loc de coaste-am gratii
și nu m-am trezit din visat.