Ea încerca să uite
un val de nopți pierdute,
dar totuși gândul îi zbura în gol
cu ochii uitându-se la un stol.
Stolul de păsări se oprește
și singură se pedepsește,
să stea așa n-ar fi de-ajuns,
pe valea plângerii a ajuns.
Stătea și se uita la râu plângând
și-n sufletul ei avea un singur gând,
să uite valea acestei disperări
și să meargă pe mai multe cărări.
Mergând așa ea se oprește
și-un gând frumos ea îndrăznește,
se roagă la domnul să-i dea putere,
odată-n viață încearcă să mai spere.