ieri azi și dintotdeauna
mi-am legănat timpul în timpane
merg și plâng merg și râd
nu mai reușesc decât
să gândesc liber

brațele picioarele și trupul
strâng în ele dureri ciudate
uneori par a nu fi ale mele

ieri azi și poate într-un mâine
gândind iubind
rostind în grai românesc
nevoile
mă voi naște bucurie
într-un mugur de pom roditor

acum legăn frunzele amintirilor
printre gesturi precise sau nu
ridic tălpile fratelui meu

românește ne iubim românește
ne ascundem încruntarea
în fața unei sorți care îmi pare acum
un al patrulea frate ridicat de umbre
în același leagăn al unei clipe oarecare

acum și mereu e noapte
pentru a putea rosti în orice clipă
frumusețea unei bune dimineți
a sufletelor noastre de frați

Anne Marie Bejliu, 1 septembrie 2019