poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-05-19 | |
Am secerat atâtea lanuri,
și-arar câte-o pasăre mai zbura, speriată, spre cer. Am escaladat munți de singurătate, și-n vârf câte-un vultur ne dădea de-nțeles că mai e drum până la singurătatea lui Dumnezeu. Aici, toți drumeții au o liniște a lor: își fac semnul crucii, se-aștern la drum fără teama de rătăcire. Cel pregătit pentru pribegie nu pleacă până nu frânge în sine un dor și-l împarte cu cei rămași stavilă pustiirii. Adesea, vin din umbră necazurile să ne-ntărească-n spinare crucea, cu timpul să ni se pară ca o aripă întoarsă-năuntru, și-n rotire de vultur tot lăuntrul să devină liniștea păsării ce-a atins cerul ori singurătatea munților ostoită de ecoul pădurii. Aici, izvoarele-n susur amintesc de lacrima cerului; copacii, de tristețea luminii. Clasica revărsare a lunii în lac mă îndeamnă despre timpuri să tac, să nu spun de oraș că e satul în care pribegesc cei pierduți de izvoare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate