Ea: Ce vrei să scriu? Nu am idei
Și chiar de aș avea, cu ce?
Totul se topește-n jur…
El: Nu conteză ideile prefăcute
Ci doar ce trece-n gând.
Înșiră-le pe rând.
Ea: Bla-bla și tra-la-la și sau atât…
A da… și mor de cald.
El: Adevărat că-i cald dar nu contează
Puterea-n gând tronează.
Și vreau să te ghicesc, încet.
Ea: Ce trece peste ape și șade ușor pe stâncă?
El: Este sufletul ce-ngână
Un firicel de cântec ușor șoptit
Către o ureche de pitic.
Ea: Cadavre descompuse ies iar la promenadă
Iar din ale lor glande curg șuvoaie de puroi…
Vară gotică cu iz medieval…
El: Eu iară stau în gară
Și după moi cadavre eu privesc,
Încerc să ma gândesc
La blestemata vară.
Ea: Blestem? Este doar un pas peste un fir de apă
Iar acolo-n zare e un fluviu fără pod.
Poți să-l treci?
El: Eu dorință am și putere-n oase
Dar fără tine nu se poate.
Vreau lângă mine să te am
Și chiar un suflet aș da pe-un ban.
Ea: Pe un ban? Glumești copile…
Sufletul nu se poate prinde și apoi vinde.
El e vulturul ce zboară spre cer
Și apoi el șoptește lin.
El: Sunt blestemat cu fericirea
Ce nu o pot găsi.
Să fiu plin de nemurire
De asta-aș vrea sa mă pot feri.
Ea: Fericirea nu se mai găsește…
Ultima oară a fost cumpărată de un nebun
Și de atunci fericirea a fost pusă la păstrare
Până o să apară cineva demn de ea…
Dar, vezi tu, nimeni nu poate fi demn de ea.
El: Ba da! o fire moartă și fără dogmă
Ce știe să trăiască fără a ști
Și iau o gură înc-o dată din dulcele pământ.
Fericit sunt că am cui să vorbesc
Să uit de mine și de moarte
Ce va veni pe ramuri verzi
Făcându-mă să cad pe spate.
Ea: Eu nu mai cred în fericire
Sunt o păgână! eu nu mai cred în nimic.
Sunt singură și o să mor așa.
Rămâne doar bucuria de moment.
El: Nu fi deznădăjduită-acum.
Să știi că cineva te-ascultă.
Privește-n jur și nu-n pământ,
Nu crede–n frunza veștejită.
Ești prea departe cu-al tău gând
Și nu ești atentă.
Încredere să ai în cineva,
Nu merge la derută.
Ea: Gândește-te că totul o să dispară…
Fiecare o să aibă propria-i potecuță,
Și nimeni nu o să se uite-n urmă,
Doar poate frunzele căzute și apa care trece.
El: Eu mă opresc aici, la început de drum
Căci totu-n față mi s-adună.
Eu voi rămâne pe veci un gând
În mintea-mi scursă.
Ea: Viața, fericirea și iubirea sunt trei năluci
Iar eu mă amăgesc cu ele…